Cu mocanita pe defileul Vaserului, Viseu de Sus

Ramasa una dintre ultimele cai ferate forestiere “infocate” cu lemn din lume si singura functionala din Romania, mocanita de pe Valea Vaserului din Viseu de Sus mi-a fost saptamana trecuta un minunat prilej de plimbare, intoarcere in timp si odihna precum si un moment privilegiat de a mai retrai un pic esenta Maramuresului asa cum l-am cunoscut odinioara, in neuitatele vacante cu parintii si sora mea de prin anii 70 si 80. Numele raului Vaser vine, cum nu e greu de intuit, de la wasserul austroungarilor care au inceput primii exploatarea forestiera de la Viseu de Sus. Am aflat ca lucrau, la inceputurile exploatarilor forestiere in zona, angajaţi ai statului colonistii vorbitori de limba germana din Austria Superioara şi din regiunea Zips (Slovacia de azi). Poate de-asta gara Viseu de Sus arata mai mult a exploatare forestiera decat a gara. Te intampina, de cum te dai jos din masina, cu un inegalabil miros de lemn proaspat taiat. Am avut ocazia sa ma conving ca reputatia Maramuresului de tara a padurilor nu este doar o vorba goala. Gramezi de lemn de toate felurile te intampina la tot pasul si pot sa spun ca nu am vazut in viata mea atata lemn, in picioare sau doborat de dintii neiertatori ai gaterelor, cat in aceasta scurta calatorie dus-intors cu mocanita. E bine sa pleci la drum bine imbracat, pentru ca padurea te intampina cu racoare mai tot timpul anului. Prima parte a calatoriei este presarata de locuinte omenesti ce se raresc cu fiecare kilometru pe masura ce patrundem mai adanc in munte si aerul, inca rece, de inceput de mai, incepe sa ne piste narile. Ramane apoi doar susurul apei, padurea, binecuvantata, la vremea cand am trecut pe acolo, de florile albe ale primaverii, si atotprezentul abur al mocanitei, mirosind, la randul lui, a lemn proaspat de brad. Locomotiva nu mai trebuie sa mai fluiere cu abur cald, de nevoie sau doar de placere, in curbele stranse. Nu mai e nimeni prin preajma afara de noi, calatorii. Construita dupa primul razboi mondial pe ecartament ingust, adica pe modelul rusesc de 760 de milimetri, mocanita a insemnat, la vremea ei, un enorm pas inainte fata de transportul in aval prin plutarit al bustenior care abunda in zona. Pe vremuri ea urca muncitorii la munca si vagoanele goale pentru lemne si se intorcea grea de busteni, manata inapoi acasa in Viseu de propria-i greutate. Acum se ocupa mai mult de turistii care nu sunt putini deloc. Am calatorit in compania unor englezi si a mai multor romani de prin toate partile tarii, dupa cum o povesteau numerele masinilor. Cu totul am fost vreo 30 de turisti. Cum respira numai prin abur, mocanita se mai opreste, la intervale, asa cum vedeti in fotografii, sa mai bea un pic de apa din Vaserul care curge, neobosit, pe langa tren, de la primul la ultimul metru al calatoriei. Caile ferate forestiere din Europa au disparut una cate una, dar ramanerea economica a Romaniei in urma ne lasa, iata, inca un ragaz sa urmam drumul lemnului. Trenul pleaca aproape zilnic, in orice caz de cateva ori pe saptamana, conform programului pe care il puteti gasi pe site-ul caii ferate din Viseu. Incepe la ora 8.30 dimineata si, depinzand de lungimea traseului, nu intotdeauna practicabil in totalitate, dureaza cam 2 ore si jumatate. Noi am ajuns doar pana la Paltin, aflat in munte la km. 21,6 cam in doua ore si cam tot atat a durat si drumul de intoarcere. Dincolo de Paltin drumul se spune ca duce prin tuneluri sapate in munte dar noi nu am fost atat de norocosi. Mocanita merge atat de incet incat o asemenea experienta este si un medicament complet anti-stress. O mana de oameni, mecanici, franari si ospatarite ne-au acompaniat in calatoria noastra pentru ca sus, la Paltin, am zabovit aproape o ora. Ne-au pus la dispozitie bauturi de toate felurile si gratarel. Baiat tanar, frumos si mandru de meseria lui, franarul, aflat intamplator in vagonetul nostru, ne-a fost, din cand in cand, ghid pentru a intelege mai bine ce si cum vedem. Va las sa va plimbati mai departe printre fotografiile pe care le-am facut in frumoasa dimineata de mai in Maramures.